Breviar on-line

Vizitatori on-line

Avem 4 vizitatori online

Traducere / Translation



Angajari


Designed by:
Moses Moses
Istoria Seminarului PDF Imprimare Email
Scris de ing. Florin Moize   
Miercuri, 20 August 2008 13:11

1. La Iaşi, înainte de 1994

Cu siguranţă, nu poate fi considerată inoportună o incursiune în istoria Seminarului diecezan din Iaşi (care a cuprins, bineînţeles, şi seminarul liceal), chiar dacă nu se vor găsi pentru fiecare etapă date concrete pentru o istorie distinctă a seminarului liceal, care, de altfel, nu a cunoscut o evoluţie diferită de cea a Institutului Teologic Romano-Catolic, de grad universitar, secţia română, până la separarea survenită în anul 1994.

Seminarul diecezan a fost deschis cu mari sacrificii de către episcopul Nicolae Iosif Camilli (1884-1894; 1904-1915) la data de 29 septembrie 1886, fără vreo dispoziţie specială din partea Congregaţiei De Propaganda Fide, fiind pus încă de la început sub patronajul sfântului Iosif. Scopul declarat al întemeierii acestui seminar diecezan l-a constituit necesitatea resimţită de-a lungul veacurilor de către Biserica locală de a avea un cler diecezan indigen. Încă de la întemeiere, seminarul este încredinţat preoţilor iezuiţi din provincia Galiţia, care l-au condus, într-o primă fază, până în 1906, iar ulterior din 1930 până în 1939. Primul an a funcţionat cu 10 seminarişti.

La 7 august 1894, a murit primul rector al seminarului diecezan din Iaşi, pr. Francisc Xaveriu Habeni, în locul său fiind numit Felix Wiercinski. Clădirea Seminarului era lângă Catedrala Romano – Catolică Iaşi, legată de palatul episcopal, iar cheltuielile pentru întreţinerea şi funcţionarea seminarului erau suportate de episcopie, deoarece majoritatea seminariştilor proveneau din familii sărace şi nu aveau mijloace pentru a-şi susţine singuri studiile. La 25 ianuarie 1895, este numit un nou episcop de Iaşi, în persoana lui Dominic Jaquet. El este cel care a achiziţionat actuala clădire de pe Copou, în perioada 1901-1904, cu intenţia de a funcţiona aici gimnaziul Timotei Cipariu, care trebuia să se transforme în liceu, plan ce nu s-a mai putut realiza. În schimb, preoţii iezuiţi din Iaşi au deschis “Şcoala Apostolică”, în care au intrat doar 12 elevi, şcoală ce a fost închisă după câţiva ani. La 16 decembrie 1903, revine la Iaşi episcopul Camilli. În1906 părinţii iezuiţi pleacă înapoi în Galiţia iar Seminarul este încredinţat preoţilor seculari moldoveni. La 10 septembrie 1918, Ministerul de Război închiriază clădirea Seminarului, pentru a fi folosită de Marele Stat Major al Armatei pentru ca în octombrie, acelaşi an, clădirea să fie ocupată de Universitatea din Iaşi pentru căminul de studenţi, numit “Căminul Latin”. La 31 octombrie 1918, cursurile Seminarului se redeschid în vechea clădire de lângă episcopie. În octombrie 1927, episcopul Robu are o întrevedere cu rectorul Universităţii, pentru retrocedarea clădirii de pe Copou şi, după multe insistenţe, Universitatea predă clădirea la 26 octombrie 1929, prin adresa 126.425/27.9.1929 a Ministerului Instrucţiunii Publice. În perioada 1930-1939, Seminarul se află din nou în grija Societăţii lui Isus.

Toamna anului 1936 a fost marcată de sărbătorirea semicentenarului Seminarului: într-o perioadă de 50 de ani, au păşit pragul seminarului 150 de seminarişti iar din aceştia, 46 au plecat în Moldova, ca preoţi, un număr considerabil dacă luăm în considerare greutăţile cu care s-a confruntat încă de la început existenţa Seminarului, la care s-au adăugat şi vitregiile timpurilor. Anul 1939 aduce un eveniment unic în istoria seminarului: hirotonirea a 33 de clerici, 23 la Iaşi, iar ceilalţi 10, în diferite oraşe din Europa sau localităţi din Moldova. Cei din Moldova au fost sfinţiţi în capela Institutului Notre Dame de Sion, de către episcopul Robu. La începutul anului şcolar 1939-1940, este numit rector Marcu Glaser. În 1942 este sfinţit episcop, iar conducerea seminarului este preluată de Petru Pleşca (1942-1946), sfinţit şi el episcop în decembrie 1965. În timpul conducerii lui, seminariştii sunt nevoiţi, în anul 1944 să se refugieze la Beiuş, sub grija episcopului Traian Frenţiu. În 1945, rectorul Pleşca redeschide cursurile seminariale în clădirea şcolii primare a parohiei din Iaşi, de pe actuala stradă Max Wexler. În august 1946, pr. Anton Trifaş preia conducerea Seminarului până în anul 1948. Această perioadă a fost foarte grea, atât pentru Seminar cât şi pentru întreaga dieceză, întrucât flagelul războiului lăsase urme adânci. Cu mari sacrificii, se începe refacerea Seminarului de pe Copou, incendiat şi avariat de bombardamentele aviaţiei americane din noaptea 5/6 iunie 1944.

În vara anului 1948, se reuşeşte să se acopere clădirea. Se lucra totodată şi la amenajarea vechiului Seminar de lângă catedrală. În această stare se aflau atât Seminarul din Copou, cât şi cel de lângă episcopie, când au fost naţionalizate ambele clădiri - legea din 4 august 1948, lege care aducea o reformă generală a învăţământului. În această situaţie de excepţie, cursurile încetează până în 1953-1954, iar seminarişti moldoveni pleacă la Alba Iulia, pentru o perioadă de patru ani până la redeschiderea clădirii din Iaşi – Copou. Între anii 1954-1989, greutăţile nu au încetat niciodată, lucru ce poate fi uşor dovedit fie şi numai prin menţionarea faptului că admiterea la Seminar se făcea doar cu acordul Ministerului Învăţământului, care restricţiona numărul locurilor şi nu accepta examen de admitere decât o dată la 2, 3 sau chiar la 4 ani. La aceasta se adăuga şi un control sever al autorităţilor care nu s-au arătat niciodată binevoitoare formării clerului pentru Biserica locală şi, de altfel, nici progresului Bisericii şi vestirii mesajului evanghelic. Dar, aşa cum istoria a demonstrat-o de atâtea ori, în perioadele de prigoană, Biserica nu a încetat să-şi păstreze credinţa şi speranţa, ba chiar să înflorească, parcă cu o forţă mai mare decât cea depusă de către cei rău intenţionaţi pentru a împiedica creştinii în mărturisirea şi trăirea credinţei.

Odată cu evenimentele din 1989, lucrurile au luat o întorsătură fericită pentru evoluţia Bisericii locale, implicit pentru cea a Seminarului diecezan. S-a putut constata o adevărată explozie de vocaţii, lucru constatat şi o dată cu redeschiderea cu generozitate a porţilor Seminarului liceal. Clădirea de pe Copou s-a dovedit astfel insuficientă pentru un număr aşa de mare de candidaţi, ea trebuind să adăpostească atât pe studenţi cât şi pe elevii de la liceul seminarial. În ultimii ani, până la mutarea Seminarului Liceal la Bacău, în 1994, elevii trebuiau să facă zilnic drumul dintre clădirea de pe Copou, unde dormeau şi luau masa, spre clădirea de lângă episcopie, unde se desfăşurau orele de curs, şi invers.

2. La Bacău, anul şcolar 1994-1995

Motivele care au condus la decizia mutării Seminarului Mic la Bacău pot fi deduse deja din rândurile de mai sus. Aşadar, este vorba în primul rând de carenţele existente în formarea seminariştilor de la liceu, carenţe cauzate de coexistenţa studenţilor şi elevilor, deci a unor persoane între care existau diferenţe mari de vârstă, sub acelaşi acoperiş. De asemenea, tipurile de pregătire erau total diferite, atât pe plan intelectual cât şi spiritual. Nu trebuia neglijat nici faptul că majoritatea catolicilor din Moldova erau şi sunt încă concentraţi în jurul localităţii Bacău. Şi, nu în ultimul rând, nu putea fi negat nici faptul, evident de altfel, că spaţiul era insuficient la Iaşi pentru un număr aşa de mare de studenţi şi elevi.

Toate aceste premise au condus la concluzia firească că educaţia şi formarea elevilor de la Seminarul Liceal ar fi fost mult mai adecvată şi mai eficientă dacă aceştia ar fi fost separaţi de studenţi. Episcopul actual de Iaşi, Msgr. Petru Gherghel, a discutat această problemă cu cei în drept, în special cu profesorii din Seminar, şi a hotărât mutarea Seminarului Mic la Bacău, unde funcţiona deja Liceul Catolic.

Responsabil de conducerea Seminarului Teologic Liceal Catolic “Sf. Iosif” – Bacău a fost numit Pr. Anton Săboanu, născut la 26 septembrie 1958, originar din Butea (Iaşi), care era şi director al Liceului Catolic. Cât priveşte formalităţile necesare transferului Seminarului Liceal de la Iaşi la Bacău, acestea au fost făcute fără probleme, în timp util. Pentru obţinerea tuturor aprobărilor necesare, nu a fost neglijabilă colaborarea Inspectoratelor Şcolare din judeţele Iaşi şi Bacău, care au dovedit deschidere şi sensibilitate faţă de prezenţa Seminarului Liceal la Bacău.Deoarece nu exista un spaţiu propriu, s-au amenajat spaţii de cazare şi cursuri la Grupul Şcolar de Chimie Bacău şi la Grupul Şcolar „H. Coandă” – Bacău. Au început anul şcolar 1994-1995 la Seminarul Liceal 195 elevi, împărţiţi astfel: două clase a XII-a, două clase a XI-a, o clasă a X-a, o clasă a IX-a , profilul claselor fiind de istorie - ştiinţe sociale.

Cât priveşte partea administrativ-economică, cea mai mare parte a cheltuielilor de întreţinere a Seminarului Mic erau suportate de către Episcopia de Iaşi, la aceasta adăugându-se şi o contribuţie simbolică din partea seminariştilor, ce reprezenta o mică parte din taxa impusă de Liceul de Chimie Nr. 4 sau de Liceul Henri Coandă pentru cămin, cantină etc.

 

Modificări intervenite în timp:

  • În perioada 1896-1994 Liceul a funcţionat pe lângă Institutul Teologic Romano - Catolic din Iaşi.
  • În 1948, atât Seminarul Liceal cât şi Institutul au fost închise de către autorităţile comuniste.
  • În 1956 ambele Instituţii au primit autorizaţia de funcţionare – adresa nr. 15.519 din 3 octombrie 1956 a Ministerului Cultelor şi decizia nr. 23.206/1956.
  • 1991 – Conform Ordinului ministrului nr. 5919 din 23.05.1991, diplomele absolvenţilor de seminar teologic obţinute până în anul 1990 inclusiv, sunt echivalate cu diplomele de bacalaureat de la liceele filologice.
  • În anul 1993, prin autorizaţia Secretariatului de Stat pentru Culte numărul 630/30.01.1992, cu aprobarea Ministerului Educaţiei Naţionale - Protocolul nr. 1985/16.03.1993 şi prin decretul Episcopiei Catolice de Iaşi, se înfiinţează la Bacău Liceul Catolic.
  • În anul 1994, Episcopia de Iaşi (decretul nr. 1073/01.09.1994) decide transferarea Seminarului Liceal “Sf. Iosif” de la Iaşi la Bacău. Decizia a fost aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale - adresa nr. 10.614/12.09.1994 şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău - dispoziţia nr. 133/08.12.1994 – clasele sunt repartizate pentru desfăşurarea cursurilor la Grupul Şcolar de Chimie, cazarea elevilor în căminul Nr. 1 al Grupului Şcolar „H. Coandă” – Bacău.
  • În urma acestor decizii şi aprobări, cele două unităţi de învăţământ au fuzionat, devenind una singură, cu titulatura Seminarul Teologic Liceal Catolic “Sf. Iosif”, titulatură ce va fi schimbată, la recomandarea Ministerului Educaţiei Naţionale, în Liceul Teologic Romano – Catolic „Sf. Iosif”; liceul a fost inclus în reţeaua instituţiilor de învăţământ de stat - adresa Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 1986/16.03.1993.
  • Începând cu anul şcolar 2000-2001, prin decizia Inspectoratului Şcolar judeţean Bacău – nr. 5111/06.09.2000, şi protocolul încheiat între Grupul Şcolar „H. Coandă” şi Seminarul Teologic Liceal Catolic „Sf. Iosif” – nr. 713/11.09.2000 – clasele care au funcţionat până atunci în cadrul Grupului Şcolar de Chimie se transferă în spaţiile de şcolarizare ale Grupului Şcolar „H. Coandă” – Căminul nr. 1 şi parterul Corpului B.

Prin dispoziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău – nr. 196/26.10.1995 - Seminarul este arondat centrului de execuţie bugetară a Grupului Şcolar „H. Coandă”.

Ca material bibliografic pentru trasarea câtorva linii din istoria seminarului diecezan “Sf. Iosif” şi, implicit, pentru cea a seminarului liceal, anii 1886-1994, s-a utilizat lucrarea “Istoria Bisericii catolice din Moldova”, scrisă de Pr. Prof. Dr. Emil Dumea.

 

3. Câteva date statistice:

  • TITULATURA actuală: Colegiul Naţional „Sf. Iosif” - Bacău
  • Anul înfiinţării: 1896
  • 1995-2006 = 390 absolvenţi, dintre care 206 sunt preoţi sau seminarişti
  • 1995-1999 = 190 absolvenţi, 87 dintre ei sunt preoţi
  • 2000-2006 = 200 absolvenţi, 119 dintre ei sunt studenţi la Seminarul din Iaşi sau la un alt Seminar.
Ultima actualizare în Vineri, 15 Ianuarie 2010 14:06