Început 2016-2017 Imprimare
Scris de ing. Florin Moize   
Luni, 12 Septembrie 2016 18:44

Deschiderea solemnă a anului şcolar 2016-2017

la Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif"

Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" şi-a deschis porţile pentru noul an şcolar 2016-2017. Deschiderea solemnă a avut loc luni, 12 septembrie 2016, în capela Seminarului liceal, sfânta Liturghie fiind prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.

Au concelebrat pr. dr. Anton Săboanu, directorul Colegiului Naţional Catolic "Sfântul Iosif" Bacău, pr. dr. Benone Farcaş, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, preoţii care lucrează în seminar şi preoţi oaspeţi din Bacău şi împrejurimi. În jurul altarului au fost prezenţi profesorii, diriginţii, seminariştii, elevii şi numeroşi credincioşi. La loc vizibil au fost cei 113 de elevi ai claselor a IX-a.

 

La începutul sfintei Liturghii, directorul colegiului i-a urat bun venit Excelenţei sale Ep. Aurel Percă în numele celor 470 de elevi, 30 profesori şi 20 truditori ai instituţiei şi i-a invitat să implore har, binecuvântare şi lumină pentru toţi cei aflaţi pe drumul formării intelectuale, umane şi spirituale.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţitul Aurel a adresat câteva îndemnuri pentru seminariştii şi elevii colegiului nostru:

- există un timp de străduinţe (efort pe băncile şcolii), dar şi un timp de bucurie (de împlinire),

- nu este suficient să adunăm cunoştinţe, ci trebuie să ajungem la adevăratele valori,

- fericirea constă în făurirea viitorului,

- pe lângă performanţe şi rezultate foarte bune, colegiul oferă şi formarea morală bazată pe valori profunde,

- model ne este sfânta Fecioară Maria "cea plină de har".

Domnul viceprimar Constantin Scripăţ a adus salutul domnului primar şi şi-a exprimat aprecierea pentru tot ceea ce a văzut: munca, ordinea, curăţenia, disciplina şi performanţele obţinute de elevii Colegiului "Sfântul Iosif".

La sfârşitul celebrării pr. Anton Săboanu, directorul colegiului, a mulţumit şi a încurajat pe cei prezenţi: seminarişti, elevi, părinţii elevilor, profesorii şi formatorii:

- şcoala este un mare dar pentru că deschide accesul la patrimoniul ştiinţific şi cultural,

- şcoala este un dar pentru că maturizează şi ajută la descoperirea adevăratelor valori şi a adevărului suprem,

- şcoala nu este doar acumulare de noţiuni şi cunoştinţe, dar ne învaţă să vedem "cu inima",

- un mare dar sunt profesorii pentru că ei sunt îndrumători, educatori şi formatori ai tinerei generaţii

Corpul profesoral a fost îndemnat: "Iubiţi ceea ce învăţaţi şi iubiţi pe cei pe care-i învăţaţi!", iar sfântul Paul spune în 1Corinteni 13,4-13: "Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură..."

Elevilor li s-a cerut "să iubească şi să preţuiască propria viaţă" în aşa măsură încât să ajungă să nu-şi facă rău niciodată prin alegeri greşite, prin derapaje, prin superficialitate, lipsă de sacrificiu etc.

În încheiere, Preasfinţitul Aurel Percă a declarat deschis noul an şcolar 2016-2017 şi a împărţit tuturor celor prezenţi binecuvântarea specială.

Pr. Serafim Romila

Fotografii de la eveniment găsiţi în albumul foto.

Ultima actualizare în Joi, 15 Septembrie 2016 09:53