Hram 2018 Imprimare
Scris de ing. Florin Moize   
Marţi, 20 Martie 2018 01:40

Duminică, 18 martie 2018, s-a celebrat hramul Seminarului şi al Colegiului "Sf. Iosif" din Bacău. La sărbătoare au luat parte, alături de seminarişti şi preoţii formatori ai lor, elevii Colegiului Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău, profesorii, părinţii seminariştilor şi mulţi credincioşi din Bacău şi din comunităţile apropiate, prezenţi în ciuda vremii dificile. Părintele Isidor Dîscă, decan de Bacău, a prezidat celebrarea, iar cuvântul de învăţătură a fost oferit de părintele Cristi Fodor, director spiritual şi profesor la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi.

 

În cadrul omiliei, pr. Cristi Fodor a evidenţiat şi a propus celor prezenţi exemplul sfântului Iosif, care a fost, este şi va fi mereu, pentru un credincios autentic, model de slujire, de asumare şi de împlinire a propriei vocaţii. Prin suita de întrebări, părintele predicator a orientat inimile credincioşilor asupra unei realităţi la care poate medităm prea rar: soţul Preacuratei Maria şi-a sacrificat neîncetat propria voinţă pentru a se alinia voinţei lui Dumnezeu. Deşi nu întotdeauna planurile divine s-au dovedit a fi uşor de acceptat şi de urmat, totuşi sfântul Iosif, soţ al Fecioarei şi tată purtător de grijă al Fiului lui Dumnezeu, a ales în mod liber şi conştient ca prin credinţă să depăşească orice îndoială cu privire la cele pe care nu le înţelegea. Sfânta Scriptură nu ne redă niciun cuvânt, evidenţiind astfel tăcerea în care sfântul Iosif asculta de Dumnezeu, tăcere absolut necesară pentru ca el să audă încurajarea divină: "Nu te teme! Sunt cu tine!"

La sfârşitul celebrării, pr. director Anton Săboanu, adresându-se mai ales elevilor, le-a atras atenţia asupra provocărilor unei societăţi care ne răpeşte libertatea de a visa, de a privi cu încredere şi speranţă la viitor, încurajându-i să lucreze cu entuziasm şi seriozitate la o viaţă liberă de superficial. Părintele director a mulţumit tuturor colaboratorilor preoţi, profesori, surori şi angajaţi, care slujesc în instituţia noastră, credincioşilor din parohii şi binefăcătorilor pentru susţinerea permanentă, atât materială, cât şi spirituală.

După frumoasa celebrare, participanţii au fost serviţi cu vin şi cozonac, aşa cum a devenit deja o tradiţia, cu ocazia hramului.

Sfântul Iosif să mijlocească haruri pentru toţi cei care conduc, învaţă şi muncesc în Colegiul şi Seminarul nostru şi pentru cei care ne stau alături cu rugăciunea şi ajutorul lor.

 

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 martie: Bacău: Sărbătoare la Seminarul Liceal şi Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif"

Ultima actualizare în Luni, 02 Mai 2022 11:04