Campus vocational 2014 Imprimare
Scris de ing. Florin Moize   
Marţi, 13 Mai 2014 10:48

Bacău: Campus vocaţional

La Seminarul "Sfântul Iosif" din Bacău s-a desfăşurat, pe data de 10 mai 2014, campusul vocaţional pentru ministranți, organizat de Oficiul pentru Vocaţii. Au participat 155 de ministranţi din 30 de parohii dornici să înţeleagă mai bine voinţa lui Dumnezeu în legătură cu ei şi ce presupune pregătirea în vederea preoţiei.

Campusul a început la ora 9.30 când ministranţii s-au adunat în amfiteatrul seminarului pentru un scyrt program recreativ animat de clownii de la Oratoriul „Don Bosco” a părinţilor salizieni din Bacău. La ora 10.30 a avut loc celebrarea sfintei liturghii prezidată de pr. Felician Tiba, alături de care au concelebrat preoţii parohi sau vicari care i-au însoţit pe ministranţi la acest campus. La predică, pr. Felician a subliniat faptul că Dumnezeu ne vorbeste nu atât prin revelații particulare cât mai ales prin intermediul celor din jurul nostru: părinţi, preoţi, prieteni. La această chemare noi trebuie să răspundem printr-o acceptare liberă a voinţei sale căutând să apelăm la toate mijloacele de sfinţire pe care ni le-a lăsat la îndemână. După celebrarea sfintei liturghii a urmat prezentarea Seminarului şi a Liceului Catolic iar pr. Felician Tiba, pr. Gabriel Balint, pr. Valeriu Ciorbă şi pr. Ştefan Ciubotaru le-au povestit ministranţilor momente din parcursul lor vocaţional dorind să le arate acestora frumuseţea şi importanţa chemării la sfânta preoţie. După masa de prânz, ministranţii au participat la activităţi recreative şi sportive pe terenul de fotbal sau în sălile de sport.

Sperăm ca bunul Dumnezeu să-i lumineze şi să-i călăuzească pe toţi aceşti tineri, şi din rândul lor să cheme slujitori vrednici care să-l urmeze şi să-l slujească în sfânta preoţie.

Detalii legate de admiterea la seminar găsiţi aici.

Fotografii puteţi găsi la albumul foto.

Mulţumim tuturor părinţilor parohi şi colaboratori care se ocupă de ministranţi şi-i ţin aproape de ei şi de biserică.

Pr. Cătălin Farcaș

Ultima actualizare în Luni, 02 Mai 2022 10:47